În 2004, l-am votat pe Băsescu. Ştiu că suntem mulţi în situaţia asta şi sunt de acord că, la momentul respectiv, a fost o decizie bună. De ce? Într-o democraţie de tipul României, un lider fără prea multă putere politică trebuie să se bazeze pe acordul cu electoratul ca să reziste în funcţie şi să-şi păstreze poziţia. Spre deosebire de Năstase, Băsescu nu venea călare pe un partid major, cu pe mai multe fragmente politice nu foarte bine închegate. De aceea, a fost obligat ca, pentru o bună perioadă de timp, să facă mişcări politice ieşite din logica anchilozată de până atunci, precum cota unică, nişte miniştri mai mult sau mai puţin tehnocraţi şi chiar şi simulacrul de condamnarea comunismului.
În acelaşi timp, a apăsat accelerat pe pedala populismului. A devenit din ce în ce mai superficial şi mai de masă. În schimbul mişcărilor de mare revoluţionar sau de lider iluminat, singurul care doreşte binele universal şi alte porcării, a început să pompeze serios în fundul unor nulităţi, precum Elena Udrea, Elena Băsescu, Adriean Videanu şi alţii. Ca alegător relativ lucid şi informat, m-am simţit teribil de ciudat să văd asta. Aici nu mă convinge nimeni cu discursuri penibile despre cum e la fel peste tot şi că toţi fac d-astea. Cine crede că asta e scuză, îţi justifică votul pentru Băsescu sau te transformă într-un martir ideologic în faţa presei ticăloşite, e chiar deviat. Nu există nicio diferenţă între cretinătăţile astea şi alte cretinătăţi făcute de alţii, mult mai huliţi în trecut. Şi, în condiţiile astea, vă rog să vă gândiţi că Băsescu ar fi făcut ceva din toate astea când PD era un partid de 10-15%. Ar mai fi putut să-l ducă la 33%, cât e acum?
Răspunsul e cât se poate de banal, nu. Liderii “maximali” de tipul Băsescu devin cu adevărat periculoşi când ating un nivel ridicat de putere simbolică şi politică. Acum, PDL este un partid-stat mult mai cuprinzător decât a fost vreodată PSD tocmai pentru că face aceleaşi lucruri, dar este girat de Băsescu, care e văzut ca un gladiator anti-moguli, anti-comunist şi mulţi alţi anti. Oamenii politici sunt determinaţi psihologic să ia cât mai multă putere pot, la fel cum noi încercăm să bem cât mai mult dintr-o sticlă de vin sau să scoatem cât mai mult lapte de la mulgerea unui animanl. Dacă nu există cineva care să le spună “stop sau nu te mai votez”, ei o să meargă cât de departe pot, în beneficiul lor, al familiei lor şi al partidului lor şi împotriva intereselor unui cetăţean. Asta e o constantă logică a politicii, se întâmplă şi la noi şi la toţi ceilalţi. Diferenţa este că prin alte părţi mai există unii care zic “gata sau nu te mai votez”. La noi, nu a existat şi Băsescu a reuşit să se transforme pe sine dintr-un primar fără reuşite spectaculoase, care le-o spunea bine aloră din PSD şi se bătea cu sistemul ticăloşit într-un preşedinte care controlează absolut tot ce înseamnă administraţie publică centrală, este direct responsabil de numirea judecătorilor şi procurorilor – după reforma impusă de Monica Macovei – şi-a dus o fiică absolut ştearsă intelectual în Parlamentul Europei şi PD-ul de la 10 la 33%. Până când presa, societatea civilă şi o parte a populaţiei – tributară altor partide sau nu – să spună “du-te-n pizda mă-tii”.
Şi orice ar face presa împotriva chestiei ăsteia, există oameni care vor crede cu atât mai multă forţă în Băsescu. Orice aş face eu sau oricine altcineva relativ raţional şi bine-intenţionat, există oameni care vor crede cu atât mai multă forţă în Băsescu. Oricâte concedieri, decorări de staff propriu sau de trădători, lansări de fiice în PE, urcat băut la volan, înjurat jurnalişti sau oameni care nu sunt de acord cu el vor mai apărea, există oameni care vor crede cu atât mai multă forţă în Băsescu. Vor crede în el şi vor înceta să mai asculte pe altcineva, pentru că se adânceşte falia de disagreement între “buni” şi “răi” în care fiecare se auto-plasează. Cei pro-Băsescu se consideră pe ei buni şi îi consideră pe denigratori răi, pe când ceilalţi vice-versa. E simplu. Tot ce-mi doresc eu, şi am mai spus, e ca oameni inteligenţi să nu pice în prostia asta de capcană.
Ca să-mi închei argumentaţia apoteotic, voi vorbi şi despre coaliţia partinică anti-Băsescu. Nu am militat prea puternic pentru Geoană. Eu nu am crezut în el teribil de mult. Îl ştiu de om slab, ciudat şi mult prea ascultător de consultanţi. Am avut momente în care am fost derutat şi am sperat că, dacă va ajunge undeva, se va dezbăra de înţelegerile anterioare ca să facă o treabă ok, dar nu am fost niciodată prea convins de asta. În schimb, l-am susţinut pe Antonescu. Cu tot ce însemn eu, pentru că sunt de părere că ar fi fost de departe cel mai bun preşedinte dintre cei trei candidaţi mari.
Reprezintă cel mai mic partid mare dintre cele trei, aşa că e obligat să întreţină dialogul real cu celelalte partide, nu de faţadă, cum face acum Băsescu. A avut cel mai puţin populist discurs dintre cei trei, apărut abia pe finalul campaniei electorale, când a crezut şi am crezut în şansele lui de a intra în turul II. A fost singurul care a insistat pe ideea că preşedintele nu face politici publice, ci premierul. De aia, s-a şi bătut pentru un premier pe care l-a crezut competent, Klaus Iohannis, atât de tare încât l-a impus şi PSDului. A avut reuşita actului de mediere politică – cea mai importantă datorie a preşedintelui – în timpul campaniei electorale, când nu avea nicio funcţie politică şi a convins PNL, PSD, UDMR şi minorităţile naţionale să-l susţină pe primarul Sibiului pentru funcţia de premier.
Argumente mai sunt, dar marea lor problemă e că sunt raţionale, pentru că vin de la un om raţional – eu – şi discută despre un om raţional – Crin Antonescu. Băsescu a arătat că argumentele de tipul ăsta nu prea ţin. Şi mi-e jenă de oamenii raţionali, înţelepţi şi inteligenţi care l-au votat pe ăsta în turul II cu încrederea că nu există o soluţie mai bună. A existat, puişori, dar nu a ajuns în turul II. Împotriva lui Antonescu, mi-ar fi plăcut să-l aud pe Băsescu vorbind despre comunism, corupţie sau partid stat. Ar fi fost culmea penibilului.
