A trecut Octombrie prea repede

Chiar a trecut prea repede. Şi nu numai Octombrie, ci totul a trecut prea repede. A trecut prea repede şi noi am rămas cu ochii pe deficitul bugetar şi pe ce spun ăştia despre mărirea sau scăderea TVA şi a cotei unice. A trecut prea repede şi noi am rămas cu ochii pe fotbalul mizerabil, certurile sterile din politică şi 2-3 filme bune într-o mare de cultură de masă care prevesteşte un viitor din ce în ce mai sumbru. Eu am fost crescut cumva, semi-comunist dacă vrei, şi tot cred că tinerii de acum sau de peste câţiva ani vor avea o problemă să aibă aceleaşi valori ca şi mine. Încă un generation gap? O ducem de la o groapă la alta, dacă suntem sinceri. Liberalismul nostru de astăzi o să se transforme în conservatorismul de mâine. Şi tot aşa.

A trecut Octombrie prea repede şi am pierdut din vedere lucrurile frumoase. Şi am uitat să vii, şi am uitat să morţi şi am uitat să doamnă şi am uitat să domnişoară. Şi am uitat de toate şi de toţi şi ne-am încuiat într-o sferă socială absurdă şi nereprezentativă.

Astăzi, timpul o să treacă ceva mai încet. Şi o să mă prefac din nou că e Octombrie. Şi o să vi-l dau pe Tudor Gheorghe şi pe Paul Celan. Şi am să vă recomand să-i consumaţi pe rând. Nu se amestecă. Nici viul cu mortul, nici vinul cu cola, nici cei doi.

Fuga morţii îmi place mai mult în engleză. Parca a simţit mai bine traducătorul lor ce a vrut să spună Celan. N-aţi auzit de el? Auziţi-o p-asta atunci. Şi ţineţi-o minte. E bună, pentru octombrie, pentru prea repede, pentru mai lent, pentru oricând şi oricum.

DEATH FUGUE

Black milk of daybreak we drink it at evening
we drink it at midday and morning we drink it at night
we drink and we drink
we shovel a grave in the air there you won’t lie too cramped
A man lives in the house he plays with his vipers he writes
he writes when it grows dark to Deutschland your golden hair Marguerite
he writes it and steps out of doors and the stars are all sparkling
he whistles his hounds to come close
he whistles his Jews into rows has them shovel a grave in the ground
he orders us strike up and play for the dance

Black milk of daybreak we drink you at night
we drink you at morning and midday we drink you at evening
we drink and we drink
A man lives in the house he plays with his vipers he writes
he writes when it grows dark to Deutschland your golden hair Margeurite
your ashen hair Shulamith we shovel a grave in the air there you won’t lie too cramped
He shouts jab this earth deeper you lot there you others sing up and play
he grabs for the rod in his belt he swings it his eyes are blue
jab your spades deeper you lot there you others play on for the dancing

Black milk of daybreak we drink you at night
we drink you at midday and morning we drink you at evening
we drink and we drink
a man lives in the house your goldenes Haar Margeurite
your aschenes Haar Shulamith he plays with his vipers
He shouts play death more sweetly Death is a master from Deutschland
he shouts scrape your strings darker you’ll rise then in smoke to the sky
you’ll have a grave then in the clouds there you won’t lie too cramped

Black milk of daybreak we drink you at night
we drink you at midday Death is a master aus Deutschland
we drink you at evening and morning we drink and we drink
this Death is ein Meister aus Deutschland his eye it is blue
he shoots you with shot made of lead shoots you level and true
a man lives in the house your goldenes Haar Margarete
he looses his hounds on us grants us a grave in the air
he plays with his vipers and daydreams
der Tod is ein Meister aus Deutschland
dein goldenes Haar Margarete
dein aschenes Haar Shulamith

Trăim în România şi…

Comunicat de presă al Colegiului Medicilor din România – Nu mai pupaţi icoanele, riscaţi să luaţi gripă porcină.

Replică din partea Bisericii Ortodoxe Române – Procesiunile religioase emană de la Dumnezeu, astfel că nu există riscul ca enoriaşii să se infecteze de gripă porcină.

Trăim în România, dar nu numai noi. Mai trăiesc şi alţii…

Fă un bine şi…

…încearcă să înţelegi ce se întâmplă în jurul tău. Nu o să mă satur niciodată să spun că ce se decide în politică ne afectează, oricât de absenţi sau pasivi politic suntem. Cineva e acolo sus, ales de oameni care primesc o plasă cu zahăr şi ulei, şi alege cum vei plăti taxe şi cum ţi se vor cheltui banii. Şi contează. În loc să plăteşti 16% cotă unică, poţi să plăteşti 10% cotă unică dacă va decide cineva anume. În loc să te duci în 15 locuri pentru autorizaţie dacă vrei să vinzi ceva, te poţi duce în 2 locuri dacă va decide cineva anume. În loc să poţi downloada un film sau o melodie, te poţi duce la închisoare pentru câţiva ani dacă va decide cineva anume.

Ştiu, poate că nu e mult. Poate că există oameni ce cred că, dacă stai la cutie şi-ţi vezi de viaţa ta, politicul nu o să te calce pe bătături. Poate că deciziile în ce privesc taxele, construcţia de autostrăzi, pasaje, blocuri sau despre legi ţi se par neimportante. Poate că există oameni care consideră că toţi politicienii sunt la fel şi n-ai ce alege dintre ei, că toţi îşi trag câte ceva pentru ei şi nu-ţi dau ţie nimic. Poate că mult mai multe chestii de genul ăsta, dar – nu mă tem să spun – toate se întâmplă pentru că noi tăcem. Pentru că noi zicem “dă-i în mă-sa”, îşi permit cu atât mai mult să facă ce vor. Dacă tu nu votezi, înseamnă că votul ăluia care primeşte o sacoşă acum şi vrea sacoşă şi peste 4 ani înseamnă cu atât mai mult.

Nu-ţi băga picioarele. Chiar nu rezolvă nimic. Prin renunţare nu se ajunge nicăieri bine. Zicea cineva că nimic fain nu vine fără entuziasm. Un pic de entuziasm, un pic de “ia zi ce faci pentru problema asta”, un pic de raţiune şi atenţie pentru ce îţi poate oferi cineva. Nu-ţi vinde cinismul şi dezamăgirea ca soluţie pentru vreo problemă. Nu există probleme, mai ales probleme importante, care pot fi rezolvate prin cinism. Sunt lucruri mişto care se întâmplă pe lângă noi. Da, ştiu şi sunt de acord: politica ar trebui să fie o meserie doar pentru cei cu adevărat respectabili. Nu se întâmplă aşa la noi. Dar e şi vina noastră. E şi vina celor care ar vota oameni valoroşi, dar sunt atât de orbi la politică încât nu-şi dau seama niciodată când apar oamenii ăia, valoroşi, buni, deştepţi şi devreme acasă.

Ochii mari. Sunt oameni mişto pe posterele electorale. Mai puţini decât altădată, dar sunt şi acum. În 1990 au candidat Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu. În 1996 a candidat Nicolae Manolescu. În 2000 a candidat Mugur Isărescu, considerat astăzi singurul care ar putea face ceva bun în politică. Şi n-au câştigat mai nimic. Da, numele pot fi uşor contestate şi ideologizate, dar când o iei la bani mărunţi, se compară vreunul dintre ăştia cu alde conducătorii de azi? Iar ei n-au avut succes. Cei de acum, peste 3 sau 5 ani, se vor putea compara? Depinde şi de cât de scârbiţi o să fim. Depinde şi de cât de mult o să conteze votul celor cu sacoşe în braţe. Depinde şi de cât de raţional o să ne uităm la ce întâmplă în jurul nostru. Acum, mâine, toujours.

Fă un bine şi du-te la vot. Votează-l pe ăla în care crezi, chiar dacă ai impresia că nu o să câştige. Votează-l pe ăla pe care îl respecţi, chiar dacă ai impresia că nu are cu cine să facă treabă. Votează-l pe ăla care ţi-ar plăcea să iasă. Pentru că astăzi, mâine, cândva, vor avea succes şi oamenii ăia.

Cheers

Rugină de campanie…

* Am din ce în ce mai des impresia că pe 22 Noiembrie şi pe 6 Decembrie se va alege cea mai bună campanie integrată a anului, nu Preşedintele României. Devine din ce în ce mai clar că MG şi TB nu vor nici în ruptul capului dezbateri. Adică, mă rog, MG nu vrea şi TB vrea să-i fie bine până pe 22 seara.

* Institutele de sondare au început să se comporte ca altfel de partide politice. Mint, manipulează, se indignează, dar nu fac nimic pentru tine, ci doar ca să te vrăjească pe tine. Pe deasupra, mai au şi o chestie ciudată cu fidelitatea de partid – “Dacă faci parte din acest partid/institut trebuie să asculţi de ordinele preşedintelui/coordonatorului chiar dacă nu eşti de acord/ştii minţi de stingi”.

* Oamenii se uită mai mult la programele de ştiri în preajma unei campanii electorale importante. E o constantă a democraţiei. Totuşi, e teribil de cinic-ironic faptul că sunt mai manipulaţi politic când se uită la Realitatea şi la Antena3 decât erau când se uitau la ProTV sau chiar ProCinema, chiar dacă ei îşi imaginează că e invers.

* Comisia Europeană a cerut companiilor feroviare să-şi despăgubească clienţii în caz de întârzieri mai mari de o oră. CFR este singura companie feroviară din Europa care a cerut derogare de la această directivă. Anul trecut, întârzierile cumulate ale CFR au depăşit 14.000 de ore, mai mult de un şi jumătate în timp real.

* România a avut parte de 8 accidente feroviare cel puţin neobişnuite în ultimele 3 luni. Câţiva răniţi, poate şi câteva victime şi un Berceanu triumfător care a acuzat acte de terorism asupra şinelor din Romulani şi Gălbejata. Drept răsplată, Berceanu a primit şi conducerea Ministerului Agriculturii, că tot mi se părea mie că avem 40% din populaţie angrenată într-o activitate care aduce 4% din PIB.

* Mi-e greu să cred că idealul gnoseologic al inventatorilor sociologiei, Ibn Kaldun, Comte sau Durkheim, ar fi putut să fie aducerea lui Geoană în turul II pentru a putea fi bătut măr de Băsescu. Asta ca să vezi ce viziune a avut Nobel. Când şi-a dat seama că dinamita ucide, a creat un premiu. Ăştia nu şi-au dat seama şi au creat un paradox.

* Un viitor clasic al comunicării electorale/instituţionale a spus că, pentru a vedea ce face cu adevărat Traian Băsescu, trebuie să te uiţi foarte atent la ce acuză pe ceilalţi că fac: îi acuză de lipsă de bun simţ, este lipsit de bun simţ, îi acuză de confiscarea puterii politice în România, confiscă puterea politică în România, îi acuză de cheltuieli foarte mari din fondurile statului, dublează banii de vizite interne şi externe ai Cancelariei Prezidenţiale într-un an electoral.

* Cel mai enervant când lucrezi în domeniul ăsta este tocmai faptul că ştii cine votează. Şi nu sunt oamenii cu o minimă decenţă sau educaţie. Nu, ăia dacă se duc la vot sunt scârbiţi şi votează alb sau îi votează pe toţi, pentru a lăsa decizia masei. NEWSFLASH: masa populaţiei în România este cretină, de unde rezultă Traian Băsescu şi/sau Mircea Geoană.

Tant pis…

Nu am ştiut niciodată cum e să cunoşti personal, chiar intim-familial, o persoană a universalităţii. Şi am fost curios. Cum îţi dai seama că ai în faţă pe cineva cu adevărat ieşit din comun? Cum te prinzi că sfaturile acestuia valorează cam cât toate celelalte sfaturi pe care o să le primeşti în timpul vieţii? Cum ajungi să cunoşti un rege din ipostaza de tată şi atât?

Mişto scrisoarea principesei Margareta. Îţi deschide ochii la nişte chestii faine. Îţi deschide ochii la dimensiunile similare ale oamenilor faini şi ale relaţiilor de familie. În mod ciudat, îţi deschide ochii la o viaţă pe care ai fi putut să o trăieşi şi tu, fără a ajunge altfel decât eşti acum. Nu e un post despre melancolie sau despre părinţi. Admiraţia nu are nevoie de un recipient. Există pentru că te înalţă. Nu e ciudat că mai toată lumea vorbeşte despre satisfacţie sau fericire ca despre o înălţare?

Pierzi cu adevărat ceva doar la foarte mult timp după ce l-ai pierdut factual. E uşor de explicat la chei, pixuri sau portofel. Îl pierzi şi nu te prinzi decât atunci când îl cauţi. Nu e foarte mult timp între. Dar la oameni? La ţări? Când te prinzi că ai pierdut ceva? Când îţi trebuie?

Pe scut sau sub scut

E simplu, pe bune. În competiţiile cu sumă nulă, un singur cineva câştigă şi restul pierd. Cam tot e aşa dacă nu adaugi argumentele de corazon, de tip Pierre de Coubertin. Câştigi, e posibil să câştige şi ceilalţi câte ceva, dar ei o să se simtă oricum loseri. Pe bună dreptate.

Scriu impersonal. Aproape fără chef şi culcat într-o parte în scaunul meu de la birou, visând cu ochii deschişi că dorm. Nu numai odihna fizică îmi lipseşte. Aia s-ar rezolva cumva, printr-o comă onirică de 12-14 ore repetată de câteva ori într-o săptămână. Nici voinţa cred. Sigur, am şi eu tentaţiile mele de langoare vinovată, în care îmi doresc mai orice altceva decât să mă apuc de lucru, dar cine nu are? Am câteodată teama că mâine-poimâine se termină ciclul ăsta de lucru şi o să-mi dau seama că nu-mi mai place ce fac. Poate că asta e problema.

Înghesui în cap tot felul tâmpenii şi n-am timp. N-am timp să stau degeaba prea mult, chiar dacă pun pauze respectabile între sarcini. Mai toată ziua mi-o petrec în capul meu, fără să ies mai mult de 5 minute, în care fumez o ţigară sau mă joc cu pisica. Câteodată devine cam monoton pe acolo, dar am învăţat să mă obişnuiesc. E ca acasă, cu excepţia faptului că uit mereu pe unde am pus patul în care mă odihnesc sau frigiderul din care mai mânanc din când în când. N-am mai citit o carte bună de pe vremea în care dormeam oarecum constant bine.

Acum sunt ceva mai obosit. Norocul meu că sunt destul de decis. Nu e uşor să scrii personal. Câteodată te apucă şi chiar spui ce e cu tine, iar oamenii nu prea au răbdare decât cu ei înşişi, chiar şi atunci destul de rar. S-ar putea să te judece pentru ce e cu tine fără şansa de a avea toate informaţiile necesare. Pentru că, asta e, unele rămân acolo. Unde judecăţi, raţiuni, porniri, pofte sau obsesii rămân închise între cele două urechi. Poţi să le observi, pot să-ţi fie observate, pot să-ţi fie ghicite în stele. Dacă te interesează.

Mă rog, acum e cam târziu. Plus că am pierdut o pauză întreagă de ţigară la postul ăsta. Trebuie să mă duc înapoi în capul meu. De unde o să ies – pe scut sau sub scut. Rotund, nu?

Un altfel de Prostănac

E mai frumos decât Geoană şi, dacă mă gândesc bine la faptul că PSD nu va participa la consultările de la Cotroceni, chiar şi ceva mai deştept. Diesel ştie să faca şi treabă mare şi treabă mică la nisip. E cu totul şi cu totul performant.

A picat Guvernul. Redescoperim că nu suntem chiar atât de apatici politic. Ne pasă ce se întâmplă în politică cât timp sunt şanse să fie mai bine. Cum am spus mereu şi n-o să obosesc vreodată repetând: Votezi, nu votezi, te interesează, nu te interesează, ai sau nu cultură civică, deciziile politicienilor o să vă afecteze viaţa. Fie că e vorba de un stâlp de iluminare în faţa blocului, de un apartament ce trebuie retrocedat, de prima casă, un business pe care te gândeşti să-l începi sau pur şi simplu ideea de Educaţie, ei au cuvânt mai puternic de spus decât tine. Dar ei răspund de tine, teoretic. Provided, bineînţeles, că ai sunt destul de mulţi alde tine şi destul de multe voturi pe care ei şi le doresc pentru a avea o slujbă.

Chiar şi aşa, politica nu face totul. Nu-ţi oferă neapărat bucuria de a te duce acasă după slujbă. Diesel sau orice fel de super-pisică ţi-o poate oferi. Trebuie doar să îl apreciezi şi să-l votezi. Nu de alta, dar a crescut puţin şi o să mă bage în faliment în scurt timp cu banii daţi pe mâncare. Aşa că, rogu-vă, participaţi, votaţi şi ţineţi-mi pumnii. Măgarul ăsta mic şi frumos, care încă n-a învăţat să miaune ok, o să-mi mănânce urechile.

Vote Diesel. E în puterea ta să-i asiguri în continuare mâncare de calitate. (cam lung sloganul, dar merge)

Dieselică

Who knows?

Prietenii sunt cei în preajma cărora eşti relaxat chiar şi când spui sau faci lucruri banale. Ei sunt oamenii în faţa cărora nu te simţi ca la un interviu, unde trebuie să-ţi alegi cuvintele pentru a fi sigur că nu eşti înţeles greşit. Relaxarea este a rare commodity nowadays. Pentru că toată ziua faci un punct de onoare din a fi concentrat şi cu gândul la ce faci, e foarte greu să pui frână câteodată.

Jobs have become something else. Într-un moment de criză, chiar şi angajaţii capabili sunt pe muchie de cuţit. Singurii in the safe zone sunt cei nebuni sau cei indispensabili. Pentru că ultimii sunt cazuri speciale – după cum spunea De Gaulle, sunt pline cimitirele de oameni indispensabili – e cazul să te uiţi la ăi nebuni.

Ca să rezişti la program de luni-vineri, 8-17, cu o oră de pauză de masă trebuie să fii foarte bun la ce faci. Chiar şi aşa, s-ar putea să fii ameninţat. Neah, îţi trebuie ceva mai mult. Dedicare, după cum îi spun manualele motivaţionale. Trebuie să nu te deconectezi niciodată de la ce faci. În duş vin cele mai multe idei bune? Pe budă? Concentrare atunci. Să nu-ţi scape nici un moment în care ai putea să-ţi vezi de treaba ta şi să nu munceşti cu gândul.

Stressful, I know.

Vrei să fii bun? Nu la suflet, ci la ce faci. Vrei? Un studiu mişto spunea că, pentru a fi cu adevărat performant în ceva, nu-ţi trebuie decât experienţă. 100.000 de ore şi gata. Mult? Poate, dar trebuie să ştii să renunţi la unele chestii.

Vrei să fii bun? Nu la suflet, ci la ce faci. Vrei? Studiile te ajută întotdeauna să faci treabă. Mă rog, unii ar spune că te ajută să convingi oamenii să-ţi dea şanse. Dar pentru 1,5 ani de studii undeva fain îţi trebuie vreo 30 de mii de euro şi cam un an de pregătiri. Toate cu minim de aport profesional remunerat substanţial. Mult? Poate, dar trebuie să ştii să renunţi la unele chestii.

Vrei să fii bun? Nu la suflet, ci la ce faci. Vrei? Prietenii te strică, iar relaţiile te fac praf. Toată lumea vrea câte ceva de la tine. În general, e vorba de timp şi atenţie. Dar cum dracu’ să le-o acorzi? Tu eşti pe propriul tău drum, singurul de care-ţi legi speranţele că, ţinut bine în frâu, te va duce undeva fain. Ştii tu unde, la căsuţa aia cu 2 etaje, un foişor şi o grădină în care să te poţi şi pierde dacă ai chef. Mult? Poate, dar te va ajuta dacă vei crede că asta e mai important decât orice altceva.

Precizare…

Nu am foarte multe de spus. Nu sunt printre fericiţii câştigatori ai unei burse Fulbright în acest an, încă. Încă se mai deliberează. Dar frumos este tocmai acest nod în gât prelungit…

Keep you guys posted…

Mai nimic frumos…

Nu există mai nimic frumos care să nu vină cu un nod mare în gât. Vrei să scapi de el? Apa nu e suficientă. Şi în general nimic nu e suficient. Singura soluţie este să încetezi să mai speri la lucruri peste medie de frumoase.

Vreau să am lucruri frumoase în viaţă, nu există dubii în privinţa asta. Vreau să sughiţ nevinovat cât mai des posibil, aşteptând câte un deznodământ care să mă facă să înţeleg ce e cu mine mai nou. Vreau să fiu calm pesimist cât mai des posibil, imediat după ce ies de la câte un examen care mi-ar putea schimba din nou viaţa, în mai bine. Vreau să-mi muşc violent degetele şi să mă decid în momente cheie că ar trebui să-mi cam bag picioarele în ea de tensiune.

Nu există soluţie reală la problemele omului. Nu există nici măcar problemele omului. Există un drum sinuos, cu multe intersecţii. Dacă nu ştii unde vrei să ajungi, s-ar putea să nu ajungi nicăieri foarte repede. Ţine-o tot la dreapta şi s-ar putea să te întorci unde ai fost deja. Ţine-o tot înainte şi s-ar putea să te întorci unde ai fost deja. Ţine-o tot la stânga şi aşijderea. Singura soluţie este să nu te temi că vei greşi. Oricum se va întâmpla…

Bottom line, e bine să speri că va fi bine. Chiar dacă nu te-ai fi văzut niciodat bursier Fulbright…