Archive for the ‘1’ Category

h1

Un altfel de Prostănac

October 13, 2009

E mai frumos decât Geoană şi, dacă mă gândesc bine la faptul că PSD nu va participa la consultările de la Cotroceni, chiar şi ceva mai deştept. Diesel ştie să faca şi treabă mare şi treabă mică la nisip. E cu totul şi cu totul performant.

A picat Guvernul. Redescoperim că nu suntem chiar atât de apatici politic. Ne pasă ce se întâmplă în politică cât timp sunt şanse să fie mai bine. Cum am spus mereu şi n-o să obosesc vreodată repetând: Votezi, nu votezi, te interesează, nu te interesează, ai sau nu cultură civică, deciziile politicienilor o să vă afecteze viaţa. Fie că e vorba de un stâlp de iluminare în faţa blocului, de un apartament ce trebuie retrocedat, de prima casă, un business pe care te gândeşti să-l începi sau pur şi simplu ideea de Educaţie, ei au cuvânt mai puternic de spus decât tine. Dar ei răspund de tine, teoretic. Provided, bineînţeles, că ai sunt destul de mulţi alde tine şi destul de multe voturi pe care ei şi le doresc pentru a avea o slujbă.

Chiar şi aşa, politica nu face totul. Nu-ţi oferă neapărat bucuria de a te duce acasă după slujbă. Diesel sau orice fel de super-pisică ţi-o poate oferi. Trebuie doar să îl apreciezi şi să-l votezi. Nu de alta, dar a crescut puţin şi o să mă bage în faliment în scurt timp cu banii daţi pe mâncare. Aşa că, rogu-vă, participaţi, votaţi şi ţineţi-mi pumnii. Măgarul ăsta mic şi frumos, care încă n-a învăţat să miaune ok, o să-mi mănânce urechile.

Vote Diesel. E în puterea ta să-i asiguri în continuare mâncare de calitate. (cam lung sloganul, dar merge)

Dieselică

Dieselică

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.